duminică, 15 septembrie 2013

Revenirea...

Ma uit cu surprindere la numarul vizualizarilor de blog... Se pare ca lumea asta, uneori mult prea dura, mai are un gram de romantism ascuns acolo in sufletul fiecaruia dintre noi. As vrea sa zic ca sirul gandurilor mele si-a regasit marea iubire la care a visat de atata timp, dar... s-a ipotmolit intr-un imens ghem de intrebari. Si ma intreb... oare mai exista iubire? Eu chiar ma incapatanez sa cred ca da. In nebunia mea fara sfarsit raman un visator incurabil care lupta pentru a isi readuce fantezia la viata. Am auzit cu surprindere pe cineva zilele acestea zicand ca lupta pentru sentimentele tale... lupta pentru persoana iubita... dorita... nu face altceva decat sa sune a disperare. M-a pus pe ganduri. Oare tu cand iti doresti pe cineva alaturi din toata fiinta ta, o persoana care, candva, se presupunea ca iti impartaseste, macar o parte, din sentimente, se numeste disperare???... De ce nu se mai lupta pentru iubire? De ce lumea se acomodeaza cu acea stare de "lasa-ma ca sa te las"? De ce sa da vina pe aceste vremuri grele? Eu doresc sa schimb ceva, sa ma rup de normalitate... de comun. Vreau sa raman asa cum sunt... visator si sa lupt pentru visele mele pentru ca atata timp cat voi crede in ele cu putere le voi putea reda viata. Voi ce parere aveti?

luni, 6 septembrie 2010

Lacrimi



Ne-am despartit acum ceva timp. Din motive doar de noi stiute...motive dureroase, motive interzise.. Cu toate astea ne iubim, si o stim amandoi. Ai plecat din viata mea, la fel cum ai intrat. Si cat ai stat, am purtat un crunt razboi al orgoliilor. Si inca il mai purtam. Razboi din care doar noi doi am iesit raniti, si niciunul invingator. Pentru ca teama de a nu ne arata slabiciunea e atat de mare...incat invinge si cea mai adanca si trainica dragoste. Sfasie in mii de bucatele o frumoasa poveste de iubire, o poveste cu un trecut, un prezent incheiat...si atat. Un razboi dur al orgoliilor a facut ca aceasta poveste sa se incheie, brusc si bulversant, dupa o scurta perioada de regasire, pentru ca aceasta iubire dainuie de ani, dar pentru ca noi oamenii suntem prea slabi sa luptam cu viata, preferam sa luptam chiar cu cei pe care ii iubim. sau doar credem ca ii iubim. Poate iubim doar iubirea, si de dragului trecutului , ne agatam spunand ca iubim omul.
Si desi am incheiat amandoi aceasta poveste, naucitoare, continuam sa ne folosim de orice pretext pentru a iesi in calea celuilalt, sa fim ipocriti, nevrand sa ne recunoastem slabiciunea, omeneasca, ca suferim, ca ne e dor, ca ne dorim.
Preferam sa sacrificam o iubire pentru a ne considera invingatori, asupra iubirii, pentru a nu mai suferi , pentru a nu ne arata slabiciunea.
Dar pe cine mintim, in realitate? Doar pe noi, si doar noi suferim.
Dupa ani de cautari, si dupa ani de asteptari, dupa ani in care fiecare ne-am incapatanat sa ne gandim la celalalt, dupa ani in care ne-am asezat viata, in speranta ca celalalt va veni iar, dupa ani de suferinta amortita de lacrimi amare, ne regasim, si...singurul lucru pe care decidem sa-l facem, ca fiind cel mai bun, este sa ne despartim.
Pentru ca ne e frica, pentru ca suntem lasi, pentru ca nu stim sa ne bucuram de ceea ce avem. pentru ca nu stim sa traim clipa, si atat.
As vrea sa cred ca toate astea nu sunt doar in mintea mea, si ca acele cuvinte spuse mereu, de ea, chiar si dupa despartire " stiu cu siguranta ca te voi iubi toata viata mea, chiar si dincolo de moarte", sper din tot sufletul meu de om care iubeste intens, ca sunt adevarate. Si ca nu au fost doar niste vorbe aruncate ca sa dramatizeze si mai mult toata povestea de iubire.
Si desi stiu ca acum e departe, si se distreaza, in felul ei, sper cu tot sufletul meu ranit, ca se se gandeste macar o secunda la mine, ca imi ureaza macar in gand „noapte buna”, cum o facea mereu, ca isi recunoaste macar in sinea ei ca ii e dor de mine. Si desi nu i-am zis drum bun, din motive enumerate mai sus, sper din tot sufletul sa-mi zica " bine te-am gasit!", cand se va intoarce.
Si desi stiu ca nu-mi va da niciun semn, si nici nu va citi aceste randuri, sper sa aiba puterea sa-si recunoasca dorul, si suferinta, macar siesi, daca le are.
Si desi stiu ca nu vom mai fi niciodata impreuna, sper sa-si gaseasca fericirea pe care si-o doreste, pentru ca eu nu i-am adus decat suferinta. Fericire pe care eu no o voi mai trai niciodata alaturi de cineva. Dar stiu, cu siguranta, ca undeva, acolo in univers, sufletele noastre sunt unite si inlantuite, in lanturile grele ale iubirii. si oricat ar fi ,toti cei ce ma inconjoara, carcotasi si rai, nimeni nu-mi va putea schimba sau sterge asta din creier si din suflet. Nu e doar amagirea mea, e ceea ce simt dureros de tare in sufletul meu. Am sentimententul ca daca intind mana, pot atinge aceste suflete, inlantuite.
Stiu ca e o poveste trista, dar nu e nimeni obligat sa mi-o impartaseasca, sa o inteleaga, sau sa o citeasca. Nici macar EA.

joi, 1 iulie 2010

Fara titlu..


Privesc spre mine... si nu ma regasesc. Sunt prea pierdut...

sâmbătă, 26 iunie 2010

...


Atat de aproape de tine incat te pot atinge... incat te pot auzi respirand... dar totusi atat de departe de tine... Stau si te privesc dormind atat de linistita si as dori sa-mi asez capul alaturi de tine si sa te prind in brate sa-ti ofer caldura corpului meu, sa-ti impartasesc visele mele. E de mult trecut de miezul noptii, dar somnul se pare ca ma ocoleste si-n aceasta noapte. Incerc sa profit de fiecare clipa alaturi de tine... nu doresc sa pierd macar o secunda. Oricine ar zice ca ma multumesc cu nimik.... dar pentru mine reprezinta totul.
Te iubesc si te voi iubi mereu, chiar si din umbra de va fi!
Noapte buna frumoasa mea!

vineri, 25 iunie 2010

Inca o zi... aceeasi durere

Imi asez incet fruntea in palmele tremurandu-mi si incerc sa-mi caut gandurile furate de noaptea prea apasatoare. Doresc sa visez... doresc sa dau timpul inapoi... doresc sa revin la ziua de ieri... doresc sa ajung din nou la tine... iubita mea... Nu stii cat de mult ma doare absenta ta, ignorarea ta... si lacrimile-mi revin de fiecare data asemenea unor spini brazdandu-mi chipul. Simt cum fiecare parte a corpului meu doreste a ma parasi pentru a ajunge alaturi de tine...
Doamneeeeeee!!!!.... Cat de mult imi lipsestiiiiiii!!!!

marți, 22 iunie 2010

Ziua 10


Si te privesc ratacind printre umbre... si te strig, dar tu nu ma mai auzi de mult iubirea mea... Ale mele brate s-au racit de mult, privirea imi coboara incet, incet pierdandu-si sclipirea ce o avea o data si zilele devin rand pe rand o piatra pe a mea inima... Tristetea ma inconjoara si nu-mi da pace. Privesc spre cer si intreb cu ochii inrositi de lacrimi: Cu ce ti-am gresit iubire? Cum pot sa mai iubesc eu vreodata cand tot ce primesc in schimb e doar suferinta? si jur cazand in genunchi ca nu voi mai crede vreodata in iubire... nu voi mai crede niciodata in suflet-pereche... nu voi mai crede in vraja unui trandafir alb oferit in zorii unei simple zile la capul iubitei mele... nu voi mai crede in lacrimi... nu voi mai crede in nimeni si nimik... Imi doresc doar aripi asemenea unui inger... sa ma pot inalta spre cer... sa rog indurare... sa las tot in urma, sa las aceasta lume... ce te invata doar ca nu exista fericire, ci exista doar egoism si tristete. Poate undeva acolo... poate nu in lumea asta... exista si un loc al meu... pentru ca acuma totu-i pustiu, atat de pustiu, cata durerea-n mine si cata dragoste si toata, toata-i pentru tine si nu inteleg ce sa fac pe lume cand nu ma vrei aproape si nu ma visezi in noapte asa cum te visez eu...
Pe curand... vis pierdut si regasit...

Eu plec...


Nu mi-a ramas nici-o speranta
Tu le-ai ars pe toate
Si cata dragoste ai ars nu vei afla vreodata
Iti amintesti de ziua-n care
Vroiam sa-ti daruiesc o floare?
Tu gingas mi-ai soptit ca pleci
Iar eu raman...

Nu, eu plec, iar tu ramai
Si-ti mai doresc iubirea care-am vrut
Sa ti-o ofer atat de mult

Poate acum, cand nu mai sunt
Vei intelege, sper...
Dar va fi tarziu
Si eu ma inalt spre cer