Stau si ma gandesc... o viata, fie ea cat de scurta, nu poate fi rezumata in cuvinte... Nu pot exprima bucuria primei iubiri, melancolia primului dans, tristetea primului repros, violenta si durerea pierderii sinelui odata cu pierderea (in anumite sensuri) iubirii... Degeaba as incerca sa astern totul pe hartie... nu-mi poti simti bataia inimii cand iti povestesc sau zambetul ce-mi apare pe buze cand o amintire "frumoasa" se deapana prin fata ochilor mei... Cum as putea sa-ti explic de curajul de care am avut nevoie pentru a spune prima oara "te iubesc"? sau cum ai putea sa-ti dai seama de starea mea in orice moment al zilei? Pot doar sa-ti dau niste detalii care vor fi trecute prin filtrul ego-ului propiu, prin ratiunea ta... Tu esti tu si te intelegi pe tine... Eu? Eu nu ma inteleg nici pe mine. Sunt un cautator de comori... fiecare zambet sau lacrima e o comoara... doar ca incerc sa darui comori celorlalti.. mai ales din cele frumoase... uneori da, mai dau gres dar asta ma determina sa o iau de la capat, sa vad unde am gresit si sa incerc din nou... As vrea sa te pot lua de mana, sa te duc in lumea mea ireala de rea, atat de rea incat e buna si atat de mica ca nu o poti cuprinde niciodata cu simturile tale... dar... si tu ai lumea mea. As vrea sa fiu un gradinar in lumea ta.. sa-ti cresc sentimente pe care nu ai realizat ca le ai, sa-ti ingrijesc florile... sa-ti curat copacii de uscaturi... Si in fiecare seara o privire care spune cat o mie de cuvinte imi va ajunge... voi sti ca-mi multumesti din inima si atat va fi tot ce-mi doresc... M-am impiedicat, ma impiedic si ma voi impiedica de multe ori de acum inainte pe drumul vietii... dar as vrea ca atunci cand ma ridic si ma uit la cer sa vad printre mii de stele si privirea ta... imi va da puterea sa ma ridic de jos zambind si sa merg mai departe ...
Nu am spus niciodata ca sunt o persoana simpla.. ca gandesc rational sau inteligibil... dar exist si vreau ca aceasta existenta firava in univers sa faca o diferenta pentu tine... oricine ai fi... iar daca aceasta diferenta va fi in bine ma voi simti in al noualea cer ..!
Ma tem doar de faptul ca dincolo de maine va fi tot un azi. Dar macar exista incurajarea ca va (mai) fi. Prea des ma gandesc la soarta... Incetez a mai gandi doar cand vad cum se infaptuie prin mine. Si nu stiu... Ma inspira soarta sau gandul ei? Uite, vezi, nici acum nu-mi da pace... De cate ori rup o floare ma doare amintirea ei. Dar daca nu o rup, ma doare sentimentul c-am lasat-o in urma. Altcineva o va rupe, sau se va ofili, patata de amaraciunea ca nimeni niciodata n-a iubit-o de ajuns sa o ia cu el. Prima mea mare problema e ca iubesc prea mult. A doua mea mare problema e ca nu iubesc pe cineva de ajuns. Iar marea mea problema e ca nu stiu daca iubesc. Cred in vise. Mai ales pentru ca le vad cum zboara pe fereastra gandului. De aceea as vrea uneori sa nu mai am ganduri. Dar mi-e tare teama ca atunci n-as mai avea vise...
Pe curand vis pierdut si regasit...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu